Schimb de tineri din 5 țări în cadrul proiectului “Recycle for Your Life”. Principala temă a fost reciclarea

0
139

În perioada 01.05.2019 – 31.03.2020, Asociația Scout Society implementează proiectul “Recycle for Your Life”, finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului Erasmus+.

În cadrul proiectului, în perioada 09-17 august, a avut loc la Novaci, schimbul de tineri, care a fost organizat de Asociația Scout Society în parteneriat cu alte patru organizații partenere – VSI „VEIKLUS ZMOGUS” din Lituania, Associação dos Escoteiros de Portugal din Portugalia, CSOD din Slovenia și F T H I A I N A C T I O N din Grecia. La această activitate principală din proiect au fost prezenți 45 de participanți din cele 5 țări.

Principalele activități organizate pe parcursul schimbului de tineri au fost orientate către problema reciclării, în scopul învățării participanților de a contribui și ulterior la creșterea gradului de reciclare, adoptând un stil de viață care ar dăuna cât mai puțin mediului înconjurător. Fiecare partener s-a implicat activ în organizarea activităților din schimbul de tineri iar principalele ateliere de lucru au fost: Reciclarea în comunitatea mea, Importanța reciclării, Impactul oamenilor asupra mediului, Acțiunile întreprinse în vedea reciclării, Poluarea aeriană, a apelor, Reciclarea pentru modă, etc. De asemenea, participanții fiind împărțiți în echipe, s-au implicat și în ecologizarea unui zone din comunitatea locală.

Astfel, datorită participării tinerilor la activitățile organizate, aceștia au început să se implice tot mai mult în comunitățile locale n reciclarea deșeurilor fiind informați cu privire la importanța acestui proces și modalitãțile prin care poate recicla. De asemenea, a început să crească procentul deșeurilor reciclate, iar cetățenii au devenit mai atenți în privința reciclării.

În urma organizării schimbului de tineri au fost obținute câteva rezultate directe asupra participanților, precum: acumularea unor cunoștințe noi despre reciclare, adoptarea unei atitudini pro-reciclare în viață personală, implicarea în activități de reciclare în comunitatea locală și dezvoltarea de competențe cheie europene. În plus, prin implicarea participanților din 5 comunități diferite, s-a contribuit la conștientizarea, apreciarea culturilor europene în rândul tinerilor și dezvoltarea spiritului reciclării la nivel european.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.