Șapte victime la spital

0
195

Accident duminică seara pe raza localității gorjene Drăguțești, în care au fost implicate două autoturisme. În primă fază, apelantul la 112 a anunțat două victime, dar în final șapte persoane au ajuns la spital.

"La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu și două echipaje din cadrul SAJ Gorj, care au constatat că în urma impactului au rezultat două victime care aveau leziuni și care nu erau încarcerate și erau conștiente, intervenindu-se pentru acordarea primului ajutor calificat. Pentru că alte 4 persoane care se aflau în cele două autovehicule acuzau dureri și atacuri de panică, iar o persoană care a fost martor la eveniment a suferit un atac de panică, echipajele de intervenție au fost suplimentate", arată ISU Gorj.

Toate cele 7 victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Tg-Jiu pentru investigații medicale suplimentare.

Revenim cu detalii.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.