21.7 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 16:45:33
Acasă National S-au împăcat cu cel care le-a păcălit

S-au împăcat cu cel care le-a păcălit

0
14

Două femei din județul Gorj, mamă și fiică, au fost păcălite de un individ care le-a promis că le va asigura un loc de muncă în Spania, la cules de căpșuni. Femeile s-au lăsat convinse să-i transfere în cont un avans pentru biletul de drum, după care bărbatul nu a mai răspuns la telefon.

Deși fapta s-a petrecut în urmă cu cinci ani, procesul penal a încetat abia zilele trecute, după ce între părți a intervenit împăcarea.

Individul, de loc din Teleorman, a fost trimis în judecată pentru numeroase infracțiuni de înșelăciune. În anul 2016, a fost acuzat că a păcălit peste 100 de persoane de la care a obținut sume cuprinse între 50 și 1.080 de lei.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul, prin folosirea calității mincinoase de administrator al unei societăți, a postat pe site-urile de profil anunțuri prin care promova facilitarea obținerii unor locuri de muncă în străinătate. Unul dintre anunțuri suna în felul următor: „Ofer locuri de muncă în Spania la cules de fructe, ofer cazare, iar transportul trebuie plătit în avans”.

Așa s-a ajuns să fie contactat de cele două femei din Gorj care s-au arătat interesate de serviciile ofertate în anunțuri. Acesta le-a spun că are două locuri de muncă la cules de căpșuni în Spania, anunțându-le că plecarea va avea loc peste două săptămâni.
Sub pretextul că le garantează asigurarea locurilor în mijlocul de transport care urma să efectueze deplasarea în Spania, inculpatul le-a solicitat câte 70 de lei de fiecare.
După efectuarea viramentului bancar, gorjencelor li s-a solicitat să achite integral biletul de transport în valoare de 50 de euro, dar acestea au devenit suspicioase și au refuzat să plătească. Ulterior, inculpatul nu a mai răspuns apelurilor telefonice și nu a mai putut fi contactat.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că nu a desfășurat vreodată relații de colaborare cu angajatori români sau străini, urmărind de fapt obținerea unor foloase materiale necuvenite.

Gorjencele păcălite s-au împăcat cu escrocul, încheind un acord de mediere. Prin urmare, la termenul din 5 octombrie, Judecătoria Târgu Jiu a dispus încetarea procesului penal, obligând atât inculpatul, cât și la ambele persoane vătămate la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sentința nefiind definitivă.

Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!