Rovența, pesedist cu acte în regulă

0
24

PSD Târgu Jiu mai bifează o racolare. Adrian Rovența, fost membru ALDE a trecut în tabăra social-democrată. Politicianul și-a bifat carnetul de membru la încă două alte partide.

După ce în 2018 și-a dat demisia din PNL pentru a trece la PMP și ulterior la ALDE, Adrian Rovența face acum pasul spre PSD. „Am ales PSD deoarece este partidul care în ultimi 20 de ani a avut cel mai bun parcurs pentru Târgu Jiu, lucrurile în oraș s-au mișcat. În momentul de față cine conduce Primăria Târgu Jiu, nu mișcă nimic și nu ne îndreptăm spre un lucru care să aducă prosperitate orașului. Am ales PSD și pentru echipă și pentru faptul că au fost consecvenți. Iar la PSD Târgu Jiu sunt câțiva oameni tineri cu care cred că pot să colaborez și să fim câștigători în viitoarele alegeri. Domnul Aurel Popescu este cel care mi-a dat încrederea pentru că el a manageriat foarte bine organizația pe care a reușit să o întărească și sunt convins că va reuși să o coordoneze și pentru a câștiga alegerile viitoare”, susține proaspătul social-democrat.

Recompense

În ceea ce privește eticheta de traseist politic, Rovența susține că nu ia în calcul vorbele unora. Vrea să se implice în viitoare campanie și speră să fie și răsplătit pentru asta. „În toate partidele în care am fost, am încercat să-mi aduc aportul. Am muncit dar de cele mai multe ori am fost dezamăgit de acei oameni pentru că nu s-au gândit și la cei care au muncit în organizație. Dau exemplu la PNL: după trei ani de zile de la plecarea mea din partid, primele numiri făcute în funcții cheie nu au vizat membrii ci oameni din afară partidului. Chiar și Romanescu vrea să-și aducă echipă de consilieri din societatea civilă. Înseamnă că PNL Târgu Jiu nu-și mai are rostul. Oamenii aceia nu sunt apreciați și nu vor fi promovați să-și aducă expertiza față de cei care vor câștiga alegerile anul acesta”.

Cât despre funcția primită, Rovența susține că „ nu pun preț pe funcție, am avut funții de conducere. Și membru simplu este de ajuns pentru un om care dorește să aducă plus echipei”.




Sursa aici

Lasă un răspuns