Romanescu: „PSD a susținut marile proiecte în Consiliul Local”

0
11

Marcel Romanescu recunoaște că marile proiecte ale orașului au fost susținute și de PSD în Consiliul Local Târgu Jiu. Deși s-a plâns permanent de opoziția venită din partea majorității formate în jurul social-democraților, primarul spune acum, după câștigarea noului mandat, că multe dintre realizări se datorează și pesediștilor. Acesta nu a trecut însă peste episodul cu parcarea Rodna și cel al organizării Clubului Sportiv Municipal.

„Vom negocia o majoritate pentru că avem imaginea celor trei ani de zile cu o majoritate ostilă. Nu pot să spun că aleșii PSD m-am încurcat în totalitate, pentru că dacă astăzi discutăm de 70 milioane de euro, proiecte contractate cu finanțare europeană, de semnarea contratului pentru Centura Municipiului, de proiectul de reabilitare a Casei de Cultură, trebuie să recunosc că proiectele mari, au fost votate de consilierii PSD, probabil ținând cont și de presiunea creată pe astfel de proiecte. Însă, m-am luptat mult pentru CSM, pentru parcarea Rodna. De aceea, vreau să fac tot ce depinde de mine pentru a crea o majoritate simplă. Cam pe toate proiectele de hotărâre nu mai e nevoie de două treimi ci de jumătate plus unul din consilierii locali. Mi-aș dori să am 14 consilieri”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.