Romanescu nu va face modificări pe lista de candidați pentru Consiliul Local

0
29

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu și președintele organizației municipale Târgu Jiu a PNL, nu are de gând să facă modificări în lista candidaților liberali la Consiliul Local.

Unele publicații locale au prezentat candidații cu probleme de pe lista lui Romanescu. Este vorba de Mihai Pătrașcu, care pe pagina de Facebook, se autointitulează Miguel, care este cercetat penal de poliție pentru încălcarea regimului armelor și munițiilor. La domiciliul său din comuna Bălești, polițiștii au găsit, în urma unor percheziții, o armă neletală de tir sportiv, supusă autorizării, calibru 4,5 milimetri și o cutie metalică ce conținea 412 proiectile metalice, calibrul 4,5 milimetri, deținute fără drept.

De asemene, pe lista lui Romanescu mai apare pe locul 12 un anume Pantelimon Bonculescu, care apare în mai multe ipostaze pe Facebook care nu sunt demne de un asemenea statut.

„PNL poate să-i retragă sprijinul“

Marcel Romanescu nu crede că există candidați „problemă“ pe lista sa care ar trebui eliminați: „Este vorba de un dosar în cercetare, nu o condamnare. Nu înseamnă că, dacă este cercetat, este automat și condamnat. Dacă se va dovedi că se face vinovat de o faptă de natură penală, atunci vom analiza cazul său și PNL poate să-i retragă sprijinul. În cazul lui Pantelimon Bonculescu este persoana propusă de comunitatea romă“.

Articolul Romanescu nu va face modificări pe lista de candidați pentru Consiliul Local apare prima dată în Impact in Gorj.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.