Romanescu, atac frontal la Vîlceanu și Orban!

0
97

De-a dreptul halucinant! Marcel Romanescu, atac frontal la Dan Vîlceanu și Ludovic Orban, marți seară, într-o ședință de campanie electorală desfășurată la Teatrul ”Elvira Godeanu”.

Primarul Târgu-Jiului a venit cu o grămadă de reproșuri la adresa conducerii PNL, de la ”blatul ordinar” din 2016, când n-a fost lăsat să candideze împotriva lui Florin Cârciumaru, până la acuzații că liberalii s-au vândut ieftin PSD ori c-au fost ”blatiștii de serviciu ai PSD”, și faptul că n-a fost ascultat atunci când a cerut ca un om din Gorj să fie inclus pe lista pentru europarlamentare. Romanescu a anunțat că ”nu va fi niciodată candidat PSD” și s-a arătat încrezător că va mai conduce orașul încă 10 ani.

Marcel Romanescu a luat primul cuvântul în ședința PNL de campanie electorală, desfășurată la Teatrul ”Elvira Godeanu”. De la bun început le-a amintit șefilor partidului că ”pe un blat ordinar” n-a fost lăsat să candideze în 2016, fiind preferat un polițist, adică Octavian Lupulescu.

Romanescu a vorbit inclusiv despre faptul că liberalii incluși în sondajul de opinie din 2016, au plătit fiecare câte 5000 de lei, dar niciunul dintre ei n-a fost desemnat candidat la primărie. Edilul și-a acuzat colegii de partid că au fost ”blatiștii de serviciu ai PSD”, acceptând ”să se vândă foarte ieftin”. Primarul Târgu Jiului a mai spulberat un mit, acela că va trece la PSD, afirmând ferm că nu va fi NICIODATĂ candidatul acestui partid. Romanescu s-a arătat încrezător că va rămâne în funcție și-n următorii 10 ani.

În discursul său, aplaudat frenetic de liberalii prezenți în sală, Marcel Romanescu a făcut referire și la consilierul municipal Rodica Ghimiș, fosta șefă a Casei de Pensii Gorj, decedată recent în urma unui atac cerebral, sugerând că boala ar fi fost generată și de lupta din campania electorală din 2017.

Adresându-i-se lui Rareș Bogdan, Marcel Romanescu a cerut să-i fie lăsat organizației PNL Gorj dreptul de a-și stabili candidații, în 2020, fără să mai fie impuși de la București.

Dan Vâlceanu a luat cuvântul imediat după Marcel Romanescu. Președintele PNL Gorj a evitat să dea vreo replică afirmând că primarii își pot demonstra valoarea câștigând, în localitățile lor, europarlamentarele din 26 mai.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.