Romanescu, acuzat de ”bâlciuri ieftine” și că „singura sa preocupare a fost să dea banii pe spectacole”

0
105

Marcel Romanescu organizează o nouă dezbatere publică la Teatrul ”Elvira Godeanu”, de data aceasta pe tema Aparegio. Convocarea este pentru luni, la ora 16.00. În ultima perioadă, primarul liberal a dat vina pe PSD pentru inundațiile din Târgu-Jiu dar și pentru lipsa apei de la robinete. Declarațiile l-au deranjat pe liderul PSD Gorj, Mihai Weber, care-l acuză pe Romanescu că face jocuri de imagine și că nici măcar nu știe unde sunt bazinele cu apă ale orașului.

Marcel Romanescu organizează dezbatere pe tema Aparegio, luni după-amiază, la teatrul din Târgu-Jiu. Reprezentanții operatorului de apă și canal l-ar fi anunțat deja pe edil că nu vor participa. Romanescu îi acuză pe cei de la Aparegio că au făcut majorări de tarife la apă și canal, dar serviciile oferite sunt de proastă calitate.

Cristian Toader Pasti, directorul Asociației Intercomunitare de Dezvoltare, ADIA Gorj, în care își desfășoară activitatea și Aparegio, anunță că va participa la dezbaterea organizată de Marcel Romanescu. Pasti spune că scandalurile pun în pericol obținerea celor peste 200 de milioane de euro, fonduri europene, pentru Aparegio. Șeful ADIA zice că probleme mari a creat, deja, decizia luată de primarul liberal din Turcinești, Dumitru Modrea, de a ieși din program.

Consilierii locali sunt chemați și ei la dezbaterea de la teatru. Eduard Lădaru anunță că nu va participa. Îl acuză pe primarul Romanescu că face ”bâlciuri ieftine”.

Mihai Weber, liderul PSD Gorj, îl acuză pe Marcel Romanescu că face jocuri de imagine, prin organizarea de dezbateri publice și că singura sa preocupare a fost ”să dea banii pe spectacole”. Weber a fost deranjat că Romanescu a dat vina pe PSD pentru inundațiile ce au loc când plouă ceva mai mult și lipsa apei de la robinete, în această perioadă, în Târgu-Jiu.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.