Primarul Marcel Romanescu a făcut pace cu unul dintre ”blatiștii de serviciu ai PSD”. Edilul susține că la ultima întâlnire a discutat cu Ludovic Orban despre problemele arzătoare ale orașului pe care îl conduce.
Dacă premierul Orban nu a avut timp să treacă prin Târgu Jiu, primarul Romanescu s-a dus după el la Novaci. Nu din convingere ci pentru a onora o invitație. În urma atacurilor lansate de alți politicieni, Romanescu i-a luat apărarea șefului de partid. “Din ceea ce știu și din discuțiile pe care le-am avut la Rânca, domnul Ludovic Orban va ajunge în municipiul Târgu Jiu odată cu semnarea contractului pentru Casa de Cultură și pentru Podul de la Lainici. Procedura de licitație este spre finalizare pentru podul de la Lainici, iar contractul se va semna la Târgu Jiu. Pentru Casa de Cultură, chiar am discutat în prezența domnului prim-ministru cu ministrul Dezvoltării și urmează ca în perioada următoare să se emită ordinul de ministru pentru alocarea celor 4,5 milioane de euro pentru reabilitarea în totalitate a Casei de Cultură. Pe mine m-a interesat în primul rând să mă întâlnesc cu domnul prim-ministru, nici nu conta unde, mai ales că a ajuns în județul Gorj, pentru a putea valorifica anumite proiecte pe care le-am depus sau urmează să le depun la nivelul ministerelor de resort. Pe domnul Ludovic Orban îl știu un tip extrem de curajos și sunt convins că nu a fost intenția dânsului de a nu ajunge în contact cu reprezentanții celor din minerit. Atât timp cât a avut un program deja pregătit, cu oprire la Novaci și tranzitarea Transalpinei, asta este, programul se respectă. Va ajunge și în Târgu Jiu și sunt sigur că va avea o legătură directă cu patronatele și cu sindicatele din CEO ”.
Din interes
Liderul PNL Târgu Jiu susține că a îngropat și securea războiului, totul cu un scop precis. “Sunt primarul municipiului Târgu Jiu, iar în momentul de față interesul cetățeanului pe care îl reprezint este mai presus de orice orgoliu sau orice discuție pe care aș putea să o am cu un personaj din viața politică. De partea cealaltă, Ludovic Orban este și președintele PNL, și primul ministru al României, iar interesul meu este să țin cât mai aproape pentru a putea rezolva problemele din Târgu Jiu. În trecut, am avut discuții și cu reprezentanții PSD când am avut probleme, dar din păcate nu s-a rezolvat niciuna. Văzând că s-au deblocat relațiile la nivelul ministerelor de resort, era corect ca odată ce am fost invitat la această întâlnire de către domnul Dan Vîlceanu să fiu prezent și să îi prezint domnului prim-ministru toate problemele cu care ne confruntăm la Târgu Jiu”, a mai transmis Marcel Romanescu.
Articolul Romanescu a făcut pace cu Orban. “Interesul cetățeanului este mai presus de orice discuție pe care aș putea să o am cu un personaj din viața politică” apare prima dată în Impact in Gorj.
Sursa aici