Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au destructurat o rețea de traficanți de droguri de risc, documentând activitatea infracțională a cinci persoane cu vârste cuprinse între 18 și 38 de ani.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2023 – iulie 2025, cei cinci ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut canabis în județele Gorj și Hunedoara. Vânzările aveau loc la intervale regulate, iar cantitățile tranzacționate variau.
Pe 23 iulie 2025, una dintre persoanele cercetate a fost prinsă în flagrant, în timp ce vindea 220 de grame de canabis pentru suma de 8.000 de lei, drogurile fiind procurate anterior de la un alt membru al grupării.
În data de 24 iulie, au fost desfășurate șase percheziții domiciliare în urma cărora polițiștii au descoperit și indisponibilizat peste 2 kilograme de canabis, grindere, țigarete confecționate artizanal și obiecte cu urme de substanță, dar și alte mijloace de probă relevante pentru anchetă.
Ca urmare a acțiunii, toți cei cinci suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, patru dintre ei au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, prin decizia Tribunalului Gorj. În cazul celui de-al cincilea suspect, propunerea de arestare preventivă a fost respinsă, însă procurorii D.I.I.C.O.T. au formulat contestație.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Constanța, București și Pitești, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și al polițiștilor din Gorj și Hunedoara.
Reamintim că, pe tot parcursul anchetei, suspecții beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile legale prevăzute de Codul de Procedură Penală.









