22.3 C
Târgu Jiu
02 iun. 2026 18:00:08
Acasă Headlines Răfuieli politice: Weber s-a trezit că ALDE poate rade din funcții toți...

Răfuieli politice: Weber s-a trezit că ALDE poate rade din funcții toți directorii PSD din CEO

0
110

PSD și ALDE se află într-un conflict deschis pe tema numirii unui nou Consiliu de Supraveghere la Complexul Energetic Oltenia. Este vorba de schimbarea a încă cinci membri ai CS, majoritatea fiind susținuți direct de către ALDE și mai ales ALDE Gorj. Este cazul lui Marius Dumitrașcu. Acesta din urmă a devenit și secretar de stat în Ministerul Energiei. Mai mult decât atât, a reușit să preia atribuțiile lui Doru Vișan în domeniul minier. Acest lucru îl face responsabil de companiile pe care ministerul le deține, inclusiv Complexul Energetic Oltenia.

Weber și-a ieșit din minți

Impunerea unui nou CS la CEO l-a scos din minți pe Mihai Weber, președintele PSD Gorj. Deputatul încearcă să dreagă busuoicul după ce luni de zile social-democrații gorjeni au asistat pasiv cum ALDE încearcă să își impună voința la Complexul Energetic Oltenia. Disperarea lui Mihai Weber este că, din acest moment, Consiliul de Supraveghere poate declanșa o serie de schimbări în lanț, începând cu Directoratul și terminând cu directorii de direcții, servicii și de subunități miniere. Mulți dintre aceștia au venit pe funcții, beneficiind direct de susținerea PSD Gorj. Există cazuri cunoscute, în care șefii de carieră sunt chiar membri ai PSD Gorj. Este cazul lui Constantin David de la Roșiuța.

Așteaptă răsplata de la ALDE

Sunt și destui aldiști care așteaptă să fie promovați la CEO pe posturi de conducere. Din acest motiv Mihai Weber și-a dat seama că este președintele PSD Gorj și că trebuie să intervină, să nu rămână cu directorii debarcați de pe funcții. Ion Iordache a pornit însă „tăvălugul” și este puțin probabil că va putea fi oprit de Weber, mai ales că Ministerul Energiei este condus de ALDE.




Articolul integral aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!