Lebedele de pe Jiu, admirate de târgujieni pe luciul apei, au rămas fără pui. Cei cinci boboci au fost luați de viitură în urmă cu o lună și au fost prinși în nămol. Doi dintre ei au fost salvați, dar erau în stare gravă. Pescarii au reușit să îi găsească și să îi scoată din nămol. Dintre ei, un singur pui a supraviețuit, dar nu va mai putea zbura. Câțiva specialiști din Sibiu îl îngrijesc într-un cabinet. Între timp, rămase singure, lebedele adulte încearcă să refacă vechiul cuibar pe Jiu.
De opt ani, lebedele sunt monitorizate de cei de la Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Gorj. „Au fost ani si cu șapte boboci si cu patru. Au fost ani când parte din boboci, imediat după ce au invatat sa zboare, au murit electrocutati in linile de înaltă tensiune care traversează lacul. Lebedele adulte au continuat cu perseverență si nu au cedat, au scos generație după generație. In perioada sărbătorilor pascale 2020, lebedele au scos șase bobocei. Dupa cateva zile au rămas cinci, acești cinci pui au trecut printr-un moment tragic. Viitura de la sfârșitul lunii iunie, când apele Jiului au pus în pericol si chiar au inundat zone întinse din Hunedoara si Gorj au condus la o manevra de stopare a debitului prin golirea barajului de la Târgu Jiu”, a transmis Claudiu Fiu, vicepreședintele AJVPS Gorj.
Atunci, toate lebedele de pe Jiu au rămas blocate în nămol, în mijlocul albiei. Pentru lebedele adulte, nu a fost o problemă. Pentru pui, a însemnat sfârșitul. „Au fost prinse în spargatoarele de valuri ale barajului si au suferit o serie de traume. Astfel doi pui au murit pe loc si trei au fost răniți grav. Lebedele adulte au deschis aripile si au planat peste zona de impact…. Au scăpat, puii, nu. Cei trei pui raniti au ajuns în aval cu circa 500 m de baraj si au rămas pe mal. Dintre cei trei doi au murit ulterior, unul in drum spre o clinică de specialitate din Sibiu si unul chiar in bratele noastre. Scena nu poate fi descrisă în cuvinte si nici empatia fata de pui a părinților. Unul din pui, ultimul, traieste. Este la Sibiu ingrijit foarte bine. Are o aripă ruptă și sunt șanse minime să mai poată zbura, însă acolo sunt si alte lebede rănite si se poate inmulti. Este pe mâini bune. Asta este situatia, o tragedie imensă, o pierdere imensă”, a mai notat Claudiu Fiu.
Cele două lebede adulte care au reușit să supraviețuiască au început acum să refacă, pe Jiu, cuibarul și se pregătesc pentru o nouă generație de pui. Familia de lebede va fi, în continuare, monitorizată de pescari.
Sursa aici