Pandurii Târgu Jiu a început de luni pregătirea meciului din etapa viitoare, când întâlnește în deplasare pe Metaloglobus București. Totodată gorjenii pregătesc şi următoarele două meciuri programate săptămâna viitoare, când va fi şi o etapă intermediară.
Antrenorul Adrian Bogoi nu se mai gândește la punctele pierdute pe teren propriu cu Luceafărul Oradea, ci la programul infernal al echipei sale din următoarele 14 zile, în care Pandurii va susține trei meciuri, dintre care două în deplasare.
Practic, începând de sâmbătă când joacă cu Metaloglobus, Pandurii va susţine trei jocuri în decurs de şapte zile şi pregătirea acestora a început deja de luni. „Nu ne mai gândim la ultimul meci, vom începe un alt ciclu săptămânal și trebuie să ne pregătim cât mai bine. Avem trei meciuri programate într-o săptămână şi, când apar accidentările şi suspendările, avem ceva probleme, dar ne pregătim să obţinem puncte la fiecare meci. Chiar dacă aceste jocuri, într-adevăr, sunt dificile pentru noi, sperăm să obţinem puncte şi acasă, şi în deplasare. Pentru că am mai obținut puncte și pe alte terenuri, la UTA, la Mioveni, și chiar la Snagov eram aproape de o mare surpriză. Sperăm ca în continuare să aducem puncte și acasă, și în deplasare. Mergem la Metaloglobus să ne batem pentru puncte, cum am făcut-o de la începutul campionatului. Nu ne-a fost uşor niciodată. Mergem să ne batem pentru puncte, un punct sau trei puncte se contabilizează de acum pentru noi. Orice punct este important din acest moment și se contabilizează în clasament”.
Sâmbătă 11 mai, Pandurii va juca în deplasare cu Metaloglobus, iar în etapa intermediară programată la mijlocul săptămânii următoare, marţi, 14 mai, la Târgu Jiu va veni Chindia Târgovişte, meciul fiind programat de la ora 16:00.
În etapa a 36-a programată la finalul săptămânii viitoare Pandurii se vor deplasa la Petroşani pentru meciul cu Energeticianul.









