Profesorul acuzat de înșelăciune a contestat măsura procurorilor

0
94

Iulian Nicolae Ghinoiu, profesorul acuzat că ar fi păcălit peste 300 de persoane cu vacanțe și excursii exotice la prețuri atractive, s-a declarat nemulțumit de decizia procurorilor.

Ilfoveanul a contestat măsura preventivă luată în cazul său, respectiv punerea sub control judiciar pentru 60 de zile.

„Respinge plângerea petentului Ghinoiu Iulian Nicolae, împotriva Ordonanţei nr.2606/P/2019 emisă la 19.08.2020 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu. Definitivă”, a decis, joi, Judecătoria Târgu Jiu.

Bărbatul de 40 de ani, care a predat istorie la o școală din Târgu Jiu, este acuzat de înșelăciune în formă continuată.

Prin fundația pe care o conduce împreună cu soția sa, profesorul a reușit să obțină aproape 150.000 de euro. Sumele încasate în acest scop au fost folosite atât în interes personal, cât și pentru a onora excursiile deja contractate și pentru care încasase contravaloarea, a anunțat IPJ Gorj.

Anchetatorii au intrat pe fir în vara lui 2019, când bărbatul a abandonat zeci de copii pe aeroporturile din Italia și Japonia. Deși plătiseră pentru o vacanță de vis, elevii au fost lăsați fără bilete de avion și fără cazare.

Bărbatul este anchetat în libertate, după ce marți a ajuns pentru 24 de ore în arestul IPJ Gorj.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns