13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 00:42:12
Acasă Actualitate Profesorii condamnați penal nu vor mai putea profesa

Profesorii condamnați penal nu vor mai putea profesa

0
44

Persoanele condamnate penal nu vor mai putea fi profesori, potrivit unui proiect de lege înregistrat la Camera Deputaților pentru dezbatere.
„Nu pot ocupa o funcție didactică, didactică auxiliară sau o funcție de conducere, de îndrumare și de control persoanele condamnate penal definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.
Nu pot ocupa o funcție didactică, didactică auxiliară sau de cercetare persoanele: condamnate penal definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”, prevede proiectul de lege pentru modificarea Legii Educației.

În expunerea de motive este prezentat faptul că profesorii condamnați penal nu mai au legitimitatea să mai formeze elevii și studenții, în contextul în care “ei înșiși s-au îndepărtat prin comportamentele lor, de la acele valori esențiale într-o societate”.




Articolul complet aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!