Un grup de părinți din Roșia de Amaradia a transmis redacției un mesaj dur vis-a-vis de calitatea profesorilor din comună. Aceștia se plâng de faptul că sunt total nepregătiți, nu au calificare, ba chiar nu se prezintă la ore.
O altă nemulțumire a acestora este și vis-a-vis de conducerea școlii care a permis să predea aici oricine, după un examen măsluit. Unitatea de învățământ este condusă, din aprilie 2022, de către Marian Iliuși, profesor de religie și sport. Acesta taie și spânzură, după bunul plac. Angajează personal calificat și nu prea, dă concurs pentru posturi și îi ține ”în brațe” pe cei care sunt în cercul lui relațional. Una dintre aceste persoane ar fi profesoara de limbă engleză, care, spun părinții, habar nu are engleză și râd copiii de ea.
Cum vor trece examenele viitoare acești copii, este preocuparea părinților, care se tem că, cu astfel de profesori, viitorul lor este unul sumbru. Acesta este și motivul pentru care părinții sunt deciși să sesizeze Inspectoratul Școlar Județean Gorj și chiar Ministerul Educației.
”Suntem părinți de copii, atât la învățământ gimnazial cât și cel liceal de la Rosia de Amaradia, centru și Ruget, și avem unele nemulțumiri privind proasta conducere și în ce privesc profesorii care predau la școală.
Școala de la Ruget a ajuns scoală de necalificați, adunați de conducere fară calificare, examene și puși în clasa paznici la copii. Au stat copii 3 săptămâni, n-au făcut nimic pentru că nu s-au dus profesorii la ore. Domnilor, au ajuns să predea toți necalificații, de la lăutari și clovni. Până și administratorul școlii, Dajiu, are ore, a făcut sport la primar cu copilul….mai trebuie femeia de serviciu și totul e ok. Au ajuns copiii acestei școli să ia lectii de Lb. Romana, Fizică, Chimie, Istorie etc, materii importante, de la toți neaveniții?? Cică au avut examen acuma pe ușa din dos, spuneau învățătorii, cu subiectele rezolvate pe masă. Oare se mai poate și acum, cu camere video, nu le este frică???
Fata mea este în clasa a XII-a și a făcut trei ani engleză cu o profesoara titulară, calificată, care nu i-a fost pe plac lui Iliusi, a trimis-o la ai mici ca n-are ce căuta în școala asta, pune pe cine vrea el. Acum spun că fac cu profesoara Popescu Gabriela, care au pus-o și dirigintă de la începutul anului, nu știe nimic, sunt copii care vorbesc cursiv engleza dar ea nu înțelege nimic, râd copii de ea.
Domnilor pe acești copii îi asteaptă niste examene, ce fac? Știu că nu-i frumos să spui dar ne pare rău și de copiii nostri.
Vorbesc oameni prin sat în ce hal a ajuns școala asta cu acești directori. O ști oare inspectoratul ce face acest incompetent Iliusi ??? E bataie de joc!
Orele suplimentare sunt ale directorului, și le dă cui doreste. Poate să aduca pe oricine fără examen național, a vorbit el la minister, dă examen în școală dacă vrea și oricum are oameni lui. S-au perindat mulți directori pe la acest liceu, dar ca aștia, ferească Dumnezeu și toți sfinții, conduc după ureche. Cu mâna pe inimă, dacă ISJ nu ia măsuri să aducă situația la normal, vom face sesizare la minister, că-i pacat de copii” transmit părinții.
Din păcate acestre nu ar fi singurele abuzuri și ilegalități care s-ar petrece sub acoperișul acestei unități de învățământ. O comisie de anchetă. din cadrul ISJ Gorj, ar putea cerceta activitatea de management a directorului unității școlare.










