PROCESUL PANDURII-ACŢIONARI. REACŢIE Cosmin Popescu

0
67

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj anunţă că va apela la toate căile legale să nu ajungă în situaţia ca instituţia pe care o conduce să se aleagă cu conturile blocate, aşa cum s-a întâmplat cu cele ale CE Oltenia.

Șeful județului așteaptă ca judecătorii Curții de Apel Craiova să fixeze un termen şi să decidă asupra stării de fapt și juridice a presupuselor datorii pe care le-ar avea acţionarii către clubul Pandurii.“Ne vom apăra în instanța de judecată cu documentele pe care le avem. Este o executare care se face pe riscul creditorului. Cred că de aceea instanța la solicitarea CEO a dispus executarea provizorie a conturilor companiei”, a declarat Cosmin Popescu.
Conform deciziei instanței de la Târgu-Jiu, Consiliul Judeţean are de plată peste 5 miliarde de lei vechi către Pandurii Târgu-Jiu. Datoriile totale ale acționarilor față de clubul de fotbal s-ar ridica la 2 milioane de euro.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns