PRM Gorj, în linie dreaptă pentru europarlamentare

0
123

După ce PSD Gorj a făcut public faptul că a început mobilizarea pentru a strânge din judeţ cele 15.000 de semnături în vederea înregistrării la Tribunalul Bucureşti a partidului şi PRM Gorj începe pregătirea pentru a cere susţinătorilor partidului lor să semneze pentru a înregistra partidul şi a intra în campania electorală de anul viitor.

Deşi s-a vehiculat faptul că “puciştii lui Ciontu şi Funar” sapă de zor la rădăcinile partidului condus de Tribun, pentru a-l acapara şi a-l pune la dispoziţia adversarilor lui Vadim, instituţiile statului nu sunt impresionate de “pucişti” şi corespondează în mod oficial cu echipa condusă de actualul preşedinte Vadim Tudor, cel care a fondat şi condus partidul de la înfiinţare până în prezent. Este şi cazul Autorităţii Electorale Permanente care a transmis recent realului PRM modul cum trebuie să se organizeze pentru a se reînscrie la Tribunalul Bucureşti, pentru a putea avea candidaţi la alegerile europarlamentare.
“Am încercat să nu mai dau atenţie atacurilor lansate de o mână de oameni, foşti membrii ai PRM, care au încercat să discrediteze sistematic Partidul România Mare, pe liderul partidului – Corneliu Vadim Tudor şi pe mine, pentru că nu accept jocul lor şi nu le pun la dispoziţie filiala judeţeană. Am convenit cu colegii din partid să ne concentrăm mai mult pe organizare şi pe elaborarea unei strategii cu privire la alegerile europarlamentare de anul viitor. Am ajuns la concluzia că puciştii ne ocupă timpul pentru a nu ne putea noi organiza”, a declarat preşedintele PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete.

S-a dat startul la mobilizare
Pentru că este an preelectoral, partidele politice au început să-şi mobilizeze structurile din teritoriu în scopul strângerii de semnături pentru înscrierea partidelor în această cursă electorală în vederea accederii în Parlamentul European. Lupta se dă între partidele deja existente în acest important for european, respectiv PSD, PNL, PRM, PDL şi UDMR. Greu de crezut este faptul ca un independent să mai ajungă în această structură europeană, aşa cum s-a întâmplat cu László Tokés şi Elena Băsescu, care au beneficiat de susţinerea puterii de la acea vreme, aceştia bucurându-se de privilegii nemeritate.
A.S.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.