17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 22:47:49
Acasă National Primul transfer din mandatul lui Rădoi la Universitatea Craiova

Primul transfer din mandatul lui Rădoi la Universitatea Craiova

0
30

Universitatea Craiova a rezolvat primul transfer din mandatul lui Mirel Rădoi. Mijlocașul brazilian Nogueira Jefferson (28 de ani) a ajuns în Bănie și va semna în scurt timp cu oltenii.

Fotbalistul vine la echipa patronată de Mihai Rotaru din postura de fotbalist liber de contract, după ce s-a despărțit de Moreirense, echipa pentru care a evoluat în a doua jumătate a stagiunii precedente. Brazilianul se află la prima experiență în fotbalul românesc, însă, în perioada în care evolua în Turcia, a lucrat cu Marius Șumudică la Gaziantep.

Potrivit Fanatik, mijlocașul se află deja în Craiova și a efectuat vizita medicală, iar acum urmează să semneze contractul cu gruparea din Oltenia. Angajamentul se va întinde pe următoarele 3 sezoane.

În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Hapoel Beer Sheva, de joi seară, antrenorul Universității Craiova, Mirel Rădoi, a evitat să discute subiectul transferurilor și declara că se bazează pe fotbaliștii pe care-i are acum la dispoziție. „N-aș vrea să vorbesc în acest moment despre transferuri. Deocamdată, am niște jucători la dispoziție și contez pe ei”, a declarat Mirel Rădoi.

Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!