Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, îl contrazice pe Victor Pițurcă şi spune că nu va schimba gazonul de pe stadionul din Craiova acum. Acesta a precizat că are două probleme care îl împiedică, una juridică, pentru a nu avea probleme cu legea,iar a doua e legată de calitatea gazonului.
CS Universitatea Craiova ar putea fi nevoită să mai joace o perioadă pe gazonul execrabil de pe „Ion Oblemenco" sau să se mute pe „Extensiv", cum amenința de curând antrenorul Victor Pițurcă.
Primarul Mihail Genoiu s-a declarat în favoarea schimbării suprafeței de joc, „sunt printre cei mai mari susținători”, însă nu acum: „Poate să mă înjure oricine, dar nu schimb acum”. Primarul a precizat că în acest moment se confruntă cu două probleme: „Una juridică, cum îl schimb ca ulterior să nu avem probleme cu legea, iar a doua este cea legată de calitatea gazonului, și anume cu ce fel de gazon îl înlocuiesc”.
Joi ar urma să aibă loc o întâlnire între Primăria Craiovei şi Compania Naţională de Investiţii, pentru a se lua o decizie în privinţa problemelor pe care le are stadionul.
Pițurcă anunțase deja, în Gazeta Sporturilor, că va fi montat un gazon mixt, „ca pe Amsterdam ArenA sau Wanda Metropolitano. 94 – 95% va fi iarbă naturală, iar 5 – 6% gazon sintetic. Și va fi pus acum, în octombrie, când se va întrerupe campionatul pentru meciurile naţionalei cu Feroe şi Norvegia".









