Primăria municipiului Târgu Jiu este obligată să returneze 14 milioane de lei din fonduri europene, după ce au fost descoperite nereguli majore în implementarea proiectului de modernizare a sistemului de iluminat public al orașului, transmite Radio Craiova.
Proiectul, cu o valoare totală de aproximativ 5 milioane de euro, a fost derulat de compania Flash Lighting Services SA, firma care a câștigat licitația pentru modernizarea iluminatului public din municipiu.
Conform documentelor oficiale, problemele au apărut după semnarea unui act adițional între Primăria Târgu Jiu și firma executantă. Prin acest act, autoritatea locală ar fi modificat clauzele contractuale fără respectarea legislației privind achizițiile publice, fapt ce a dus la pierdera finanțării europene și aplicarea unei corecții financiare de 14 milioane de lei.
Autoritățile de management au considerat aceste modificări o abatere gravă de la procedurile de finanțare, dispunând retragerea fondurilor europene și obligarea municipalității să acopere integral suma din bugetul local.
Proiectul de modernizare a iluminatului public din Târgu Jiu avea ca obiectiv reducerea consumului de energie, creșterea eficienței energetice și modernizarea infrastructurii de iluminat stradal. În urma constatării neregulilor, administrația locală riscă pierderi bugetare semnificative și posibile anchete administrative privind modul de derulare a contractului.










