Primar: Reducem costurile și risipa de apă. O să montăm apometre

0
1

Primarul din comuna gorjeană Bolboși a găsit soluția pentru a stopa risipa de apă, dar și pentru reducerea costurilor de funcționare la sistemul de alimentare cu apă. Acesta vrea să monteze apometre la toți consumatorii, pentru că există cetățeni care nu folosesc rațional apa, iar unii localnici au de suferit din această cauză.

Chiar dacă apa din comuna Bolboși nu este potabilă, ci industrială, aceasta trebuie consumată rațional, este de părere primarul din comuna Bolboși, Viorel Rotaru.

Pentru că există cetățeni care fac risipă, alții rămân fără apă, iar costurile primăriei cresc. ”Dacă apa ar fi consumată rațional, sistemul de alimentare cu apă ar face față cerințelor. Chiar dacă apa este industrială, nu potabilă, aceasta nu trebuie risipită. Oamenii trebuie să înțeleagă să consume rațional, pentru că altfel cresc cheltuielile. De exemplu, iarna, pompa pornește o dată la două zile, iar de când încep grădinile și culturile, pompa merge fără oprire și nici așa bazinele nu sunt pline. Să nu mai spun că, în zonele cu case pe deal, apa nu mai ajunge, că ceilalți udă grădinile și terenurile”, a explicat primarul.

În aceste condiții, primarul din Bolboși a decis să monteze apometre la toți consumatorii și în felul acesta fiecare va plăti cât va consuma. ”Noi avem aproximativ 260 de gospodării branșate și avem încasări de 20.000 de lei pe an, în timp ce cheltuielile primăriei la sistemul de alimentare cu apă sunt duble sau chiar triple. Am înștiințat toți cetățenii că se vor monta apometre și atunci se va plăti la consum, nu la număr de persoane. Oamenii vor apometre, că în felul acesta speră și cei la care nu ajungea apa că problema se va rezolva. Se vor reduce și cheltuielile la primărie, pentru că nu vor mai fi pierderi cu udatul grădinilor, gazonului sau al lucernei. Cine face asta în continuare va trebuie să plătească, nu primăria”, a mai spus Viorel Rotaru.

Sursa aici

Lasă un răspuns