Primar: Merg foarte bine pensiunile

0
99

Comuna Crasna se numără printre comunele din Gorj unde agro-turismul se dezvoltă foarte bine. Turişti din toate zonele ţării şi nu numai vin aici atât în timpul verii, cât şi iarna, pentru a se caza atunci când Rânca este foarte aglomerată. Autorităţile locale din Crasna nu pot decât să se bucure şi să sprijine în continuare agenţii economici care vor să facă pensiuni în comună.

În acest moment, în comuna Crasna sunt funcţionale nu mai puţin de 8 pensiuni agro-turistice care sunt deschise pe tot parcursul anului. Altele sunt în construcţie, iar turiştii nu întârzie să aparăm în zonă, indiferent de anotimp. "Vreau să vă spun că la capitolul agro-turism stăm foarte bine. Avem 8 pensiuni funcţionale şi încă trei proiecte depuse pe fonduri, care sunt în derulare. Am înţeles că mai există doritori care vor să obţină finanţare europeană pentru construirea unor pensiuni. Noi îi ajutăm cu tot ce ne stă în putinţă. Merg foarte bine pensiunile. Mereu văd în faţa lor maşini din toată ţara parcate. Cel puţin în week-end-uri şi la sărbători este plin", a precizat primarul Aurel Vamvu.

Primarul din Crasna recunoaşte că şi zona montană Râncă aduce turişti la Crasna. "În timpul iernii, foarte mulţi turişti se cazează la pensiunile din Crasna şi merg la Rânca la schi. Acolo e mai aglomerat, e mai greu să găseşti cazare şi mulţi optează pentru pensiunile de la noi, mai ales că distanţa este şi foarte mică".

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.