Edilul PSD al comunei Schela nu a decis încă dacă va merge din poartă în poartă ca să-i mobilize pe oameni să iasă la vot în perioada 6-7 noiembrie.
Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie a fost adoptată, marţi, în şedinţa de Guvern, costul total al organizării ridicându-se la aproape 164 de milioane de lei. „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”. Aceasta va fi întrebarea ce va fi adresată românilor. Aristide Şerbănescu crede că referendumul se organizează pentru ca românii să se opună căsătoriei între persoane de acelaşi sex. „Referendumul se organizează ca să nu se mai bulangească ăştia. Sunt destui pe invers. Nu am văzut întrebarea care va fi pusă. Să revizuiască Constituţia, dă-o dracu de Constituţie, că au revizuit-o, de s-a ales praful din 1989 şi până acum de ţară. Referendumul nu e legat de familie? Dacă nu e legat de familie, oamenii nu vor veni la vot, dar dacă-i vor întreba dacă sunt de acord cu nenea cutare să se însoare cu altul, atunci vor fi prezenţi la vot. Voi vedea care va fi întrebarea şi în funcţie de ea mă voi hotărî dacă voi mobiliza oamenii la vot sau nu. La noi în localitate Biserica poate mobiliza 4 babe surde şi absurde care se duc în fiecare dumincă la slujbă. Cine ştie ce dracu mai vor să modifice la Constituţia asta. Părerea mea e că s-a ales praful de tot de “Românica” asta şi se va mai alege. Nu mai avem forţă de muncă, au plecat toţi afară”, a declarat edilul comunei Schela.
Sursa aici









