Edilul municipiului Motru, Gigel Jianu, se află în delegație în Norvegia pentru a achiziționa un reactor care va fi montat la UATAA, în vederea producerii de energie electrică din gunoaie. În lipsa primarului plecat în străinătate, atribuțiile sale au fost delegate secretarului UAT-ului, căreia edilul i-a făcut mai multe plângeri la Prefectura Gorj, femeia ajungând de mai multe ori în Comisia de Disciplină. Primarul a ales această cale, pentru a nu-i lăsa atribuții viceprimarului, care i-a mai ținut locul cu două luni în urmă.
Gigel Jianu și-a luat delegație de la primărie și a plecat în Norvegia, uitând de alte probleme ale comunității (în oraș efectuându-se marea asfaltare care a început miercuri și s-a oprit joi), în perioada 14-16 octombrie. Edilul a motivat că merge în țara scandinavă pentru a atrage fonduri în vederea achiziționării acestui reactor experimental care ar urma să ardă gunoaiele orașului să și producă astfel energie electrică. Acest demers s-a mai încercat în Motru cu o firmă italiană dar a eșuat, mai mult firma a cerut autorităților mai multe daune materiale, primăria scăpând cu greu de acest litigiu.
Primarul a plecat, după ce a anunțat un grup restrâns de subordonați din primărie care au și contribuit la întocmirea documentelor necesare deplasării, lăsând în locul său secretara primăriei. Asta deși Legea 215 stipulează clar că înlocuitorul de drept al primarului este viceprimarul, dar Jianu a ales altă modalitate, scopul fiind de a nu-i mai da posibilitate viceprimarului să efectueze lucrări în localitate, cum a făcut-o acum două luni.
Sursa aici









