Polovragi, destinație finalistă la ediția din acest an, la categoria Stațiuni turistice

0
34

Comuna Polovragi a intrat în competiţia pentru titlul de “Staţiunea turistică a anului 2023” alături de Staţiunea Mamaia, Călimăneşti, Ocnele Mari dar şi Vama Buzăului, Săcuieu şi Rodna. Spre bucuria autorităților locale, care s-au zbătut să promoveze zonă, comuna Polovragi este printre finaliști.

Competiţia a început pe 20 martie şi s-a încheiat în data de 7 aprilie. Destinațiile turistice au intrat la votul publicului dar şi la votul unui juriu format din peste 100 de demnitari, primari, preşedinţi de consilii judeţene, antreprenori, precum şi specialişti în turism, jurnalişti, bloggeri şi vedete. În urma puctajului acumulat, s-au desemnat și câștigătorii.

”Polovragi, destinație finalistă la ediția din acest an, la categoria Stațiuni turistice. Polovragi este un sat care ne amintește mereu de iubire, bunătate și puritatea pe care o aveam atunci când eram copii. Un loc unde bunatatea și omenia inca e la ea acasa. Un loc unde oamenii traiesc simplu si greu de pe urma muncii lor, inca in comuniune cu natura pe care o respecta si sunt bucurosi cand ajungi acolo, daca te opresti sa le dai binete si sa schimbi cateva vorbe cu ei” au transmis organizatorii.

Rezultatele finale vor fi anunțate la Palatul Culturii din Iași pe 27 Aprilie în cadrul Galei Destinația Anului.

Votul publicului pentru competiția “Destinația Anului 2023 în România” s-a încheiat cu peste 300 de mii de voturi exprimate în favoarea uneia din destinațiile înscrise în concurs.

Destinația Anului este cea mai importantă competiție de promovare a turismului din România.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.