Pisc știe ce termocentrală va rezista cel mai mult

0
15

Ion Pisc, directorul termocentralei din Rovinari, este convins că unitatea pe care o conduce va fi ultima care se va închide. “Ultimul bec va funcționa cu energie pe cărbune de la Rovinari”, a spus Pisc. Acesta a explicat într-un interviu pentru Accent TV că acest tip ce energie va mai exista mult timp în România.

“În 2030 și după 2030, energie pe cărbune, din punctul meu de vedere, se va produce. Pentru că va fi nevoie. Rămâne de văzut care va fi ponderea. Dacă până anul trecut era 20-23% în balanța energetică a țării, e de discutat dacă în viitor va fi mai mult sau mai puțin”, a spus directorul SE Rovinari.

Termocentrala Rovinari a consumat în 2018 o cantitate de 7,9 milioane de tone de cărbune. Cu un an înainte – 8,2 milioane de tone. Pisc crede că nu ar fi imposibilă asigurarea a încă cinci milioane de tone pe an pentru grupul pe care vor să îl realizeze chinezii la Rovinari, dar trebuie rezolvată problema fronturilor de lucru. “Pentru o durată de viață de 25-30 de ani, noul grup este un proiect fezabil. Nu pot să spun dacă se realizează sau nu, eu îmi doresc să se facă, dar spun că s-au pierdut niște ani. Acum putea să fie gata și să producă energie”, a spus Pisc.

Directorul termocentralei din Rovinari crede că această termocentrală va reuși să respecte parametrii de mediu impuși de Uniunea Europeană din 2021 încolo. Termocentrala din Rovinari are instalații de desulfurare la toate grupurile, dar mai are nevoie de instalații pentru NOx la grupurile 3 și 4. În privința prafului, termocentrala respectă deja parametrii care vor fi obligatorii din august 2021.

Ion Pisc a comentat în interviu și situația fără precedent din acest an, când un grup energetic a fost închis din lipsă de cărbune. “Eu de 38 de ani lucrez la această întreprindere. Nu a fost niciodată așa ceva, singura termocentrală care este la gura minei să rămână fără cărbune. Am mai trăit după 1990 vreo trei perioade de grevă, făcute de colegii de la CNLO, când tot așa, au găsit un moment mai pe la sfârșitul iernii, când nu prea era cărbune, dar s-a rezolvat mult mai repede. Două dintre ele s-au rezolvat cam într-o zi, iar cealaltă a durat două-trei zile, dar am avut noi cărbune să funcționăm în zilele respective”, a spus directorul Pisc la postul de televiziune.

Un grup de la temocentrala Rovinari a fost închis în ultima zi a grevei minerilor, din lipsă de cărbune, dar în prezent un altul este închis din același motiv, deși nu mai este grevă. (A.A.)




Articolul integral aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns