16.8 C
Târgu Jiu
20 sept. 2026 04:18:46
Acasă Actualitate Pieton accidentat mortal în Godinești

Pieton accidentat mortal în Godinești

0
64

Poliția Orașului Tismana a fost sesizată cu privire la un eveniment rutier cu victime, produs în localitatea Godinești.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana, care au stabilit faptul că o femeie de 44 de ani, din comuna Padeș, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 672 Câlcești, din direcția Pîrîul de Pripor-Arjoci, a inițiat manevra de depășire a unui motocultor ce tracta o remorcă, moment în care a acroșat cu partea dreaptă față a autoturismului, o femeie de 52 de ani, din comuna Godinești, care se angajase în traversarea neregulamentară a drumului. În urma impactului a rezultat decesul femeii de 52 de ani.Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Gorj.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!