Peste jumătate dintre părinții care muncesc în alte țări nu vin acasă de Sărbători

0
11

Mai mult de jumătate dintre părinții români care lucrează în străinătate, adică 55%, nu vor putea petrece sărbătorile pascale în țară alături de copiii lor, conform unei anchete realizate de Salvați Copiii România. 39% dintre părinți intenționează să se întoarcă acasă pentru Paște, iar 6% încă nu sunt deciși. Motivele principale pentru absența părinților includ lipsa banilor necesari pentru călătorie și incapacitatea de a obține concediu în această perioadă.

Organizația Salvați Copiii România își extinde programul de suport pentru copiii rămași singuri acasă din cauza migrației economice a părinților. Programul a oferit sprijin pentru peste 25.600 de copii și adulți, inclusiv 4.600 cu sprijinul PEPCO România, prin activități de conectare între părinți și copii desfășurate în centrele locale Salvați Copiii și în peste 60 de școli partenere.

În cadrul programului, copiii din șase județe – Suceava, Iași, Vaslui, Mureș, Hunedoara și Dâmbovița – sunt incluși în programe complexe de sprijin psiho-socio-educațional. Programul continuă și campania de conștientizare a importanței timpului de calitate părinte-copil, lansată sub mesajul „Împreună totul este mai bine!”, și implică dezvoltarea de materiale, ghiduri, activități de conectare, caravane de informare, și workshopuri pentru cadre didactice.

Conform studiului naţional cu privire la situaţia copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate realizat de Salvaţi Copiii România în 2022, 13,8% dintre copiii din România, 536.000 de copii, au avut în perioada iunie 2021 – iunie 2022 unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.

În perioada vizată de studiu înregistram următoarele volume de copii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate în ultimul an:

  • Regiunea Nord-Est – 138.065 de copii, respectiv 17.8% din copiii din regiune (în medie unu din șase copii);
  • Regiunea Sud-Muntenia – 107.150 de copii, respectiv 20.3% din copiii din regiune (în medie unu din cinci copii);
  • Regiunea Nord-Vest – 71.374 de copii, respectiv 13.9% din copiii din regiune (în medie unu din șapte copii);
  • Regiunea Sud-Est – 57.513 copii, respectiv 12.1% din copiii din regiune (unu din opt copii);
  • Regiunea Vest – 48.177 de copii, respectiv 14.7% dintre copiii din regiune (unu din șapte copii);
  • Regiunea București Ilfov – 45.725 de copii, respectiv 10.2% din copiii din regiune (în medie unu din zece copii);
  • Regiunea Sud-Vest Oltenia – 44.025 de copii, respectiv 13.0% din copiii din regiune (aproximativ unu din opt copii);
  • Regiunea Centru – 24.465 de copii, respectiv 5.1% din copiii din regiune (în medie unu din douăzeci de copii).

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.