Peste 18.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns Gorj. Cine va beneficia de vaccinare

0
20

Vaccinare antigripală, sistată şi în Gorj

Peste 18.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în județul Gorj.

„Direcția de Sănătate Publică Gorj a primit, în această dimineață, 18.173 doze de vaccin antigripal. Repartizarea acestor doze de vaccin se va face începând de săptămâna viitoare. Pentru sezonul 2022-2023, Direcția de Sănătate Publică Gorj a solicitat 30.873 doze de vaccin antigripal“, au transmis reprezentanții DSP Gorj

Cine va beneficia de vaccinul antigripal

De vaccinul antigripal va beneficia populația care prezintă risc de îmbolnăvire, pentru care Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea antigripală și anume:

  • Persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani în evidență cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienței umane;
  • Copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 59 luni;
  • Gravide;
  • Medici, cadre sanitare medii și personal auxiliar, atât din spitale cât și din unitățile sanitare ambulatorii și serviciile de ambulanță, inclusiv salariați ai instituțiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) și ai unităților de bolnavi cronici, care prin natura activității vin în contact respirator cu pacienții sau asistații;
  • Persoane, adulți și copii, rezidente în instituții de ocrotire socială precum și persoane care acordă asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt;
  • Toate persoanele cu vârsta 65 de ani și peste.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.