22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 20:07:43
Acasă Actualitate Personalul de la SAJ Gorj, trimis netestat la intervenții

Personalul de la SAJ Gorj, trimis netestat la intervenții

0
17

Cristi Aldescu, liderul Sindicatului Ambulanța Gorj și al Federație Naționale AMBU SAN, trage un semnal de alarmă după ce unul dintre angajați a decedat în urma infecției cu coronavirus. Este, prin urmare, nevoie de măsuri concrete pentru protecția angajaților Serviciului de Ambulanță Județean Gorj care se află în prima linie a luptei împotriva coronavirusului. Sunt zile în care salariații unității de la Târgu Jiu și ai subunităților iau contact cu zeci de persoane infectate sau suspecte COVID.

Cristi Aldescu, președintele Sindicatului Ambulanța Gorj, cere introducerea unui program de testare periodică a personalului care deservește ambulanțele. Este vorba de medici, asistente medicale și ambulanțieri, vaccinații sau nevaccinați. În acest fel, vor fi depistate cazurile de angajați infectați și trimiși în izolare. În momentul de față, la nivelul SAJ Gorj nu există vreo măsură care să vizeze testarea salariaților. Singurele teste disponibile sunt pentru testarea persoanelor pe care ambulanța trebuie să le transporte la spital.

Tag-urifeaturedSursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!