Percheziții domiciliare la societăți de pompe funebre. Prejudiciu de 400.000 de lei

0
2163
Foto arhivă

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, efectuează 15 percheziții domiciliare, la sediile sociale, punctele de lucru și domiciliile administratorilor a trei societăți comerciale, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că reprezentanții celor trei

societăți comerciale din județul Gorj, care au ca obiect de activitate servicii de pompe funebre, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile toate veniturile realizate din această activitate.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este de aproximativ 400.000 de lei.

La acțiune participă luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Poliției Municipiului Târgu Jiu și Poliției Orașului Târgu-Cărbunești.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.