17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 23:05:25
Acasă Actualitate Parlamentar: Trebuie găsită rapid o soluție pentru achiziția certificatelor de CO2 la...

Parlamentar: Trebuie găsită rapid o soluție pentru achiziția certificatelor de CO2 la CEO

0
19

Parlamentarul de Gorj, Mihai Weber, cere identificarea unor soluții rapide pentru ca la nivelul Complexului Energetic Oltenia să fie achiziționate toate certificatele de CO2. Complexul Energetic Oltenia are dată limită luna aceasta să finalizeze cumpărarea de pe Bursa de profil a certificatelor aferente producției de energie electrică realizată anul trecut. În cazul în care până pe 31 aprilie nu vor fi cumpărate toate certificatele se va putea trece la aplicarea de amenzi. Este vorba de 100 de euro pentru fiecare certificat necumpărat.

Nu se cunoaște exact care este numărul de certificate de achiziționat. Undeva la 8 – 9 milioane. Nici nu se știe câte au fost deja cumpărate și la ce prețuri. Cert este că luna aceasta este ultima în care Complexul Energetic Oltenia mai poate beneficia de ajutorul financiar de stat pentru taxa de poluare. La acesta face trimitere și deputatul de Gorj, Mihai Weber, care atrage atenția că pentru Complexul Energetic Oltenia ar fi mai potrivită implementarea unui alt sistem în locul achiziției certificatelor de CO2, iar acest lucru ar trebui să fie realizat de către Ministerul Energiei. Sunt state precum Polonia în care funcționează scheme de sprijin de către stat a producției de energie pe bază de cărbune.

Deputatul mai este de părere că Ministerul Energiei trebuie să înceapă să identifice soluții pentru Complexul Energetic Oltenia și să le negocieze cu Uniunea Europeană, în special în contextul războiului din Ucraina și a dependenței de gazele naturale rusești. Comisia Europeană a dat semnalul unei reveniri temporare la energia pe bază de cărbune, iar acest lucru ar trebui să fie în avantajul țării noastre. De altfel, de la nivel local s-a solicitat renegocierea de către România a Planului de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia. Planul propune închiderea accelerată a carierelor miniere și a grupurilor pe bază de cărbune și reducerea la maximum a numărului de mineri și energeticieni. Restructurarea și noile investiții trebuie să fie gata până în 2026.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!