Un grav accident de circulație, în care a fost implicată o mașină cu numere de Gorj, a avut loc luni pe autostrada A1. Accidentul s-a produs în zona localității timișene Giarmata, în apropierea coborârii de pe autostradă. O femeie de 23 de ani a murit.
În urma accidentului rutier o femeie și-a pierdut viața. Ea a rămas încarcerată, iar trupul său a fost scos de pompieri din mașina avariată. Celelalte două persoane rănite rămase au fost preluate de echipajele medicale și au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Toate cele trei victime, spun reprezentanții ISU Banat, au vârste cuprinse între 22 și 24 de ani.
Șoferul a observat în ultimul moment coborârea de pe autostradă și a încercat să vireze brusc. A pierdut însă controlul volanului, iar mașina s-a dat de mai multe ori peste cap și s-a oprit cu roțile în sus într-un șanț. Șoferul și iubita lui au suferit mai multe politraumatisme și au fost preluați de echipaje medicale care i-au transportat la Spitalul Municipal din Timișoara pentru îngrijiri medicale.
Persoana decedată este verișoara conducătorului auto.









