Spre sfârșitul anului trecut fiica afaceristei Simona Kovaks din Târgu Jiu, Taisia Vlasie, de profesie avocat, s-a logodit cu iubitul ei originar tot din Târgu Jiu pe nume Gabriel Ceaușescu. Acum cei doi se pregătesc de nuntă, iar evenimentul va fi organizat chiar în cadrul hotelului pe care cei doi l-au deschis de curând.
By The Lake este un hotel situat la doar 25 de kilometri de București în comuna Moara Vlăsiei și este descris de revista Forbes Life ca un adevărat colț de rai. Taisia și Gabriel și-au descris hotelul ca fiind un proiect de suflet care a luat naștere din ideea de a le oferi doritorilor un altfel de loc de cazare. Taisia a mai declarat pentru revista Forbes Life că hotelul său promovează ideea de Garden Party (petrecere în grădină) și este locul ideal pentru orice fel de eveniment în mijlocul naturii. Capacitatea de cazare este de 12-14 persoane, iar un eveniment poate găzdui până la 50 de persoane. Cei doi își doresc ca până în luna septembrie să își extindă capacitatea de găzduire a evenimentelor de până la 150 de persoane. Tot în cadrul revistei cei doi au dezvăluit că își doresc ca inaugurarea oficială a locației să fie chiar nunta lor pe care o vor celebra în grădina special amenajată.
Articolul integral aici









