Nu a respectat ordinul de protecție și a ajuns în arestul IPJ Gorj

0
15

La data de 22 februarie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, un bărbat, de 51 de ani, din comuna Scoarța, nu ar fi respectat ordinul de protectie provizoriu emis de polițiști.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, bărbatului, i s-a interzis prin ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști la data de 20 februarie a.c., să revină în locuința comună cu cea a soției sale, de 45 de ani, pe care ar fi agresat-o, iar acesta nu a respectat ordinul de protecție provizoriu, prin faptul că la data de 22 februarie a.c. s-a reîntors la locuința comună situată pe raza comunei Scoarța.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecţie, iar față de bărbat polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.




Sursa aici

Lasă un răspuns