Novăcenii se pregătesc de ”Urcatul Oilor la Munte”

0
382

Comunitatea locală din Novaci se pregătește de cel mai important eveniment de peste an. Este vorba de Festivalul de folclor păstoresc ”Urcatul Oilor la Munte”, un complex de manifestări cultural-artistice menit să promoveze tradițiile zonei.

”Urcatul Oilor la Munte” va avea loc duminică, 19 mai, evenimentul aflându-se anul acesta la cea de-a 52-a ediție. ”Evenimentul este dedicat locuitorilor orașului Novaci pentru care de-a lungul sutelor de ani păstoritul a reprezentat unica sursă de venit. Faptul că peste secole păstoritul, ca îndeletnicire de bază, a dăinuit până în zilele noastre, i-a motivat pe novăceni să nu renunțe la tradiția păstorescă, să crească turme de oi, să practice încă trashumanța, adaptându-se din mers timpurilor pe care le trăim”, au transmis reprezentanții Casei de Cultură Novaci.

Manifestările de la Novaci vor începe încă de sâmbătă. În Pădurea Hirișești va fi organizat un târg, care va fi deschis și duminică. Tot sâmbătă, pe scena amenajată la liziera pădurii, începând cu ora 19:00, va avea loc un spectacol folcloric. Manifestările vor continua duminică, de la ora 10:00, în fața Casei de Cultură Novaci. Participanții vor putea asista aici la diverse activități precum ”măsuratul laptelui” sau tradiționala paradă a portului portului popular. De asemenea, tot aici va avea loc și o întâlnire cu ansambluri și formații folclorice din mai multe județe. Cei prezenți la manifestările de la Novaci vor putea asista și la un recital păstoresc susținut de formația Marius Tugulescu.

Activitățile dedicate ”Urcatului Oilor la Munte” vor continua în Pădurea Hirișești, acolo unde, de la ora 13:00, va avea loc un spectacol folcloric susținut de formațiile și ansamblurile folclorice invitate.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns