Adrian Tudor a acuzat-o, miercuri, pe Anamaria Ianc c-ar trimite către ministere adrese „în batjocură”, fără dată și număr de înregistrare.
Viceprimarul Târgu-Jiului a prezentat jurnaliştilor o adresă, returnată de la Ministerul Culturii, referitoare la dosarul UNESCO. Adrian Tudor este revoltat. Acuză că proiectele culturale sunt puse în pericol din cauza modului de abordare al primarului Marcel Romanescu și al echipei sale. „Proiectele culturale sunt puse în pericol din cauza modului de abordare al primarului și al echipei sale. Cu regret, vă spun. Am primit de la Ministerul Culturii o adresă plecată de la Primăria Municipiului Târgu-Jiu către Ministrul Culturii, George Ivaşcu, fără număr de înregistrare, prin care se solicită nişte informaţii privind dosarul UNESCO, adresă trimisă în batjocură de purtătorul de cuvânt al primăriei, Anamaria Ianc, care, de fapt, este al primarului, nu al primăriei. Mă îngrijorează foarte mult acest lucru. Nu se poate să fie tratat cu dispreţ şi lipsă de respect Ministerul Culturii. Fac un apel primarului Romanescu. Lupta politică, e luptă politică. Haideţi, domnule Romanescu, ca atunci când vorbim de Brâncuşi şi cultura acestui oraş, să lăsăm deoparte lupta noastră politică. Haideţi, să facem o înţelegere. Ceea ce faceţi, acum, e să puneţi în pericol dosarul UNESCO”, a declarat Tudor.
Tudor: E bine că-l consiliază pe primar. A reuşit să prindă şi lucrări din bani publici
Adrian Tudor susţine că nu mai are niciun fel de comunicare instituțională cu primarul Romanescu. Viceprimarul a pomenit de ”un tun de 16 miliarde”, care-ar fi fost dat de ”rude ale purtătoarei de cuvânt”. „Cu domnul primar nu mai am comunicare. A decis ca eu şi Aurel Popescu să nu mai primim corespondenţă. Probabil, e bine întemeiată decizia domniei sale. S-a luat decizia pentru ca noi să nu vedem că au început să se petreacă anumite lucruri cu bani publici de către oamenii din jurul domnului Romanescu. Am văzut că s-a scris în presă despre o lucrare adjudecată de rude apropiate purtătoarei de cuvânt, apropiată a primarului Romanescu, e vorba de un tun de 16 miliarde de lei vechi. E bine că Anamaria Ianc îl consiliază pe primar, pentru că, iată, reuşeşte să prindă şi lucrări din bani publici. Sper ca lucrarea respectivă să înceapă şi să se execute aşa cum trebuie, pentru că este vorba de o şcoală din centrul oraşului, aflată într-o zonă de protecţie a Ansamblului Monumental Constantin Brâncuşi”, a conchis viceprimarul Târgu-Jiului.
Ianc: Tudor, NEMULŢUMIT că nu a reuşit să-şi facă BIROU de COMUNICARE
Anamaria Ianc recunoaște c-a trimis adresa nedatată și neînregistrată către Ministerul Culturii, dar nu vede nimic nelegal în asta. Crede că viceprimarul o atacă pentru că n-a reușit să-și facă propriul birou de comunicare. „Este adevărat am trimis o adresă către Ministerul Culturii. Unde-i ilegalitatea, dacă a fost trimisă fără dată şi număr de înregistrare? Domnul viceprimar Adrian Tudor se leagă de orice. Dacă e nemulţumit că nu a reuşit să-şi facă un birou de comunicare, eu îl invit să colaboreze cu domnul primar şi cu purtătorul de cuvânt. Să nu mai facă declaraţii în presă degeaba. Să vină şi să facă treabă alături de noi. Nu avem nicio problemă, dacă doreşte să colaboreze cu noi”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei.
Ce spune de „TUNUL” de 16 miliarde de lei vechi
Anamaria Ianc a răspuns şi acuzaţiilor lui Adrian Tudor privind lucrările din bani publici la care s-ar fi abonat rude de ale sale. „Nu există aşa ceva. Nu ştiu dacă au lucrări cu primăria rude de-ale mele. Nu mă interesează. Nu mă bag în aşa ceva. Nu am stat să fac o analiză a frustrărilor domnului Adrian Tudor pentru a vedea de unde vin atacurile la adresa mea. Problemele personale trebuie lăsate acasă în momentul în care venim la serviciu şi muncim pentru târgujieni şi nu fiecare pentru el”, a mai spus Ianc.
Sursa aici









