17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:01:46
Acasă Actualitate Nou director la Transloc. Claudiu Deheleanu, fost șef de benzinărie, preia conducerea...

Nou director la Transloc. Claudiu Deheleanu, fost șef de benzinărie, preia conducerea societății de transport din Tg-Jiu

0
488

Claudiu Deheleanu, fost șef de benzinărie, a fost numit director al companiei de transport public din Târgu Jiu, Transloc SA, în urma unui concurs. Deheleanu îl înlocuiește pe Constantin Alin Ușurelu, care susține că a reușit să aducă societatea din pierderi pe profit în timpul mandatului său.

Alin Ușurelu, care a participat și el la concurs, a pierdut în fața lui Deheleanu, la fel ca și Mihai Paraschiv, fostul director al Transloc. Ușurelu a declarat că se află în concediu și că va continua activitatea la propria sa companie de transport. El și-a exprimat mândria pentru realizările din timpul mandatului său, subliniind că a preluat Transloc cu o pierdere de 2,7 miliarde lei vechi și a lăsat-o cu un profit de peste 9 miliarde lei vechi.

„Poate se dorește altceva. Nu am avut conflicte cu Primăria Târgu Jiu sau Consiliul de Administrație. Îi urez succes domnului Deheleanu”, a transmis Ușurelu, menționând că este mândru de implementarea a două noi trasee în oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!