Noi săgeți Romanescu-Pecingină! Avocatul reafirmă că nu este interesat de o candidatură la Primăria Târgu-Jiu, în 2020.
La Interviurile Infinit FM, Marcel Romanescu i-a transmis colegului din PNL, Gheorghe Pecingină, că nu acceptă să-i spună ce să facă la primărie. Edilul s-a supărat în urma comentariilor făcute de vicepreședintele PNL Gorj pe tema noului CSM. Pecingină a declarat că pot fi preluate grupele de copii și juniori de la Pandurii Târgui-Jiu, dar ar fi trebuit ca șefii CSM să identifice deja terenurile, pe care acestea să-și desfășoare activitatea.
Romanescu crede că Pecingină vrea să candideze la Primăria Târgu-Jiu, în 2020. Pe pagina de socializare, Gheorghe Pecingină a reacționat dur. Deși nu menționează numele lui Marcel Romanescu, pomenește de ”un om pe care l-a însurat mama și căruia îi leagă șireturile fratele” și anunță că nu poate tolera să-și dea cu părerea ”un oportunist al funcțiilor”.
Pecingină anunță că va munci pentru Klaus Iohannis în campania electorală care urmează, dar, apoi, vrea ”să rupă pisica în două”. Vicepreședintele PNL Gorj afirmă că nu-și dorește să plece la alt partid, pentru o candidatură la Primăria Târgu-Jiu, în 2020.