22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 20:39:26
Acasă Headlines Nici doi ani de pușcărie pentru tentativă de omor

Nici doi ani de pușcărie pentru tentativă de omor

0
26

Bărbatul din Târgu Jiu care în urmă cu doi ani și-a înjunghiat vecinul în scara blocului este la un pas de a ieși din pușcărie.

Judecătoria Târgu Jiu a admis, joi, propunerea de liberare condiționată formulată de o comisie din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu.

„Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat”, a anunțat instanța.
Pe toată durata acestui termen, Gheorghe Andriţa nu are voie să se apropie sau să comunice cu vecinul său. „Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, a mai decis instanța.

Scandalul a avut loc pe fondul consumului de alcool. Gheorghe Andriţa s-a supărat pe vecinul său şi, în scara blocului, a înfipt cuţitul în acesta, înjunghiindu-l în zona inghinală. Victima a pierdut mult sânge, dar medicii au reușit să-l salveze pe bărbat.

În noiembrie 2018, Andrița a fost condamnat definitiv la 5 ani de puşcărie, pentru tentativă de omor.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!