Poetului Ienăchiţă Văcărescu din cea de-a treia căsătorie a sa, cu domniţa Ecaterina Caragea, i s-a născut, în 1785, un fiu pe care l-a botezat Nicolae.
Este vorba de poetul Nicolae Văcărescu, frate, după tată, al lui Alecu Văcărescu.
Nicolae a primit o educaţie aleasă, grecească şi franţuzească, aşa cum se obişnuia în casele mari.
A fost căsătorit cu Ruxandra (Lucsandra), fata logofătului Grigore Băleanu, aderând la politica şi eforturile socrului său de sprijinire a Eteriei.
Căminar, apoi vornic, era socotit „om cu durere de patrie, cu iscusinţă şi cu bune măsuri” astfel încât, în 1821, boierii, înfricoşaţi de amploarea revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, îl însărcinează să organizeze un corp de armată şi să oprească mişcarea.
Însă, el încearcă o înţelegere paşnică şi chiar îl sprijină pe Tudor cu oameni şi bani.
Alături de alţi boieri, a semnat o scrisoare către ţarul Rusiei, cerând ajutor împotriva invaziei otomane care, în urma mişcării pandurilor, ameninţa ţara. Aflând că ţarul nu îi era favorabil lui Tudor Vladimirescu, se refugiază la Braşov.
Originalitatea sa constă în accentele folclorice neobișnuite ale cântecului haiducesc Durda, în care se evocă natura reînviată în primăvară, apare motivul cucului, exclamațiile populare și invocația pentru a lua drumul pădurii.
De la el ne-au mai rămas câteva poezii erotice, asemănătoare cu cele ale fratelui său Alecu.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
