Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi“ din Targu Jiu mai are de asteptat

0
234

Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi“ ar fi trebuit să funcţioneze în Casa „Barbu Gănescu“ începând cu luna octombrie a acestui an, însă, conform declarației senatorului Florin Cârciumaru acest proiect mai are de așteptat.

„Ansamblul cultural „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu, sculptat de marele Constantin Brâncuși, împlineşte anul acesta, pe 27 octombrie, 80 de ani. Este trist că, în toată această perioadă, nu s-a reuşit amenajarea unui muzeu dedicat sculptorului, în afara casei memoriale de la Hobiţa, localitatea sa natală. În urmă cu trei ani însă a fost aprobată de către Parlament, cu sprijinul PSD, Legea nr. 199/2015, o lege pentru înfiinţarea la Târgu-Jiu a unui muzeu naţional dedicat Titanului de la Hobița, care a redefinit arta modernă şi care este considerat părintele sculpturii moderne.
În toți acești ani, la nivelul municipiului Târgu-Jiu, au avut loc mai multe dezbateri cu privire la construirea unui muzeu al lui Brâncuşi. Între timp, Ministerul Culturii și Identității Naționale a dat slabe semnale că ar dori cu adevărat ca ambasadorul României culturale în lume, Constantin Brâncuși, să aibă un muzeu național care să-i poarte numele. Conform legii respective, de acest lucru ar fi trebuit să se ocupe în mare parte Ministerul Culturii și Identității Naționale, care ar fi trebuit să aloce și fonduri pentru construirea sau amenajarea unui muzeu.
În urma unor decizii luate de către conducerea Consiliului Judeţean Gorj, s-a ajuns la concluzia că acesta ar putea fi amenajat într-o clădire existentă în municipiul Târgu-Jiu şi nu ar mai fi necesară construirea unui imobil din temelii. Motivul pentru care a fost luată această hotărâre a fost legat şi de faptul că ar fi durat prea mult construirea unei clădiri noi. Chiar și în aceste condiții, Ministerul Culturii, condus în prezent de către George Ivașcu, nu a făcut niciun demers în amenajarea muzeului din motive neștiute pentru că, de mai bine de un an, Consiliul Judeţean Gorj a predat imobilul din Târgu-Jiu Ministerului pentru amenajarea Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi“. Autoritățile județene și locale din Târgu-Jiu au urgentat cedarea clădirii tocmai pentru ca lucrările de amenajare să fie grăbite şi muzeul să fie inaugurat, chiar în acest an, când se aniversează 80 de ani de la construirea Căii Eroilor, ansamblu realizat de sculptorul Constantin Brâncuşi, la Târgu-Jiu, între anii 1937 – 1938, opera fiind închinată eroilor neamului căzuţi la datorie în Primul Război Mondial.
Din păcate, în ultimul an nu s-a mai pus în mișcare niciun demers la Ministerul Culturii pentru alocarea de fonduri. Din motive neștiute, amenajarea muzeului nu a fost trecută ca o prioritate în agenda celor care au condus și conduc și în prezent ministerul. Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi“ ar fi trebuit să funcţioneze în Casa „Barbu Gănescu“, fosta casă de oaspeţi a oraşului Târgu-Jiu, un imobil ce nu necesită mari modificări pentru a fi transformat în muzeu.
„Casa Gănescu” poartă amprenta lui Constantin Brâncuşi, fiind imobilul în care marele artist a locuit în perioada 1937 – 1938, când a realizat la Târgu-Jiu Ansamblul „Calea Eroilor”, compus din operele: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului şi Coloana Fără Sfârşit” a declarat senatorul Florin Cârciumaru.
Am speranța că, în 2019, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Guvernul PSD-ALDE vor găsi fonduri pentru realizarea Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi“, altfel, marea moștenire culturală lăsată de părintele sculpturii moderne va intra, treptat, în umbră, atrăgându-ne astfel criticile societății. Mai grav, fără cultură riscăm să ne pierdem identitatea națională.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.