17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:02:05
Acasă Actualitate Muncă în frig și disperare la fabrica de cablaje din Motru: muncitori...

Muncă în frig și disperare la fabrica de cablaje din Motru: muncitori tratați inuman, amenințări din partea conducerii

0
3449
Fabrica de cablaje din Târgu Jiu, deținută de Sumitomo Electric Bordnetze

Situație alarmantă la fabrica de cablaje din Motru! Angajații sunt obligați să muncească în condiții extrem de dificile, cu salarii la limita supraviețuirii, fără căldură iarna și în temperaturi insuportabile vara. În plus, conducerea a decis recent să le taie și bonurile de masă, o măsură care a stârnit revolta muncitorilor.

Înființată acum doi ani sub patronaj italian, fabrica a pierdut deja jumătate din personal din cauza salariilor mici și a tratamentului la care sunt supuși angajații. Cei care au rămas se plâng de abuzuri constante și amenințări din partea conducerii. „Nu are nimeni ce să-mi facă, nu aveți bani să plătiți un avocat, așa că tot eu câștig”, le-ar fi spus șeful fabricii în cadrul unei ședințe recente. Mai mult, angajații susțin că li s-a interzis să își mai ia concedii medicale.

„Stau în frig, cu picioarele înghețate, și îmi ia și bruma aia de bani, bonurile de masă de 300 de lei. Își bate joc de noi, dar nu suntem animale!”, a declarat o angajată revoltată.

După creșterea salariului minim la 4.050 de lei brut, fabrica a decis să elimine bonurile de masă, deși acestea erau prevăzute în contractele de muncă. Muncitorii sunt revoltați și se tem că, în lipsa unei reacții din partea autorităților, abuzurile vor continua.

Va interveni cineva pentru a opri această situație scandaloasă? Muncitorii din Motru cer ajutor și vor ca vocea lor să fie auzită!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!