Monica Vasilescu, una dintre vocile jurnalistice cunoscute din presa românească, a anunțat oficial despărțirea de Realitatea.net, platforma cu care a colaborat timp de șase ani. Motivul deciziei sale este legat de divergențele de opinie privind promovarea lui Călin Georgescu, pe care unii îl consideră „președintele ales”.
„Nu am nicio chemare să-l scriu ‘președintele ales’, așa cum îi place lui să ceaușească pentru unii adormiți în neștiință”, a declarat jurnalista pe pagina sa de socializare, subliniind că preferă să-și păstreze integritatea și respectul pentru munca sa.
Monica a transmis și un mesaj emoționant pentru colegii săi din redacție, alături de care a avut o colaborare armonioasă și eficientă: „Singura părere de rău pe care o am îi vizează pe colegii mei”.
Cu toate acestea, Monica Vasilescu nu se desparte de lumea jurnalismului, declarând că va rămâne activă în domeniu. „Urmează provocări noi pentru mine. Iubesc profesia asta și nu vreau să fac altceva. Nu am niciun talent, dar îmi place să muncesc și să scriu cât se poate de obiectiv!”, a adăugat aceasta.
Această decizie marchează un moment important în cariera sa, iar cei care îi urmăresc activitatea jurnalistică așteaptă cu interes să vadă ce va urma pentru una dintre cele mai dedicate figuri din presa din România.










