Micuțul de 7 anișori din Târgu Jiu operat de două ori pe creier a încetat din viață!

0
53

Micuțul David Mihai Bitică în vârstă de aproape șapte anișori s-a stins din viață după o luptă grea cu cancerul.

Băiețelul din Târgu Jiu a suferit două intervenții pe creier în urma cărora i-a fost extirpată o tumoare de natură malignă. Familia Bitică a încercat din răsputeri să îi salveze viața micuțului așa că au urmat toate procedurile medicale pe care medicii de la Institutul Oncologic de Pediatrie Fundeni le-au impus.

Mai bine de trei ani s-au luptat medicii pentru a-i salva viața micuțului însă din păcate acesta s-a stins din viață ieri.

Familia Bitică mai are un băiețel de aceeași vârstă cu David.

Pe conturile de socializare ale părinților rudele și apropiații le-au transmis sute de mesaje: „Condoleanțe și multă putere! Și cerul plânge pentru îngerașul plecat mult prea devreme dintre noi”, „Drum lin îngeraș nu-mi vine sa cred multă putere Condoleanțe sincere”, „Drum lin spre cer copil frumos și curajos, nu te vom uita, Condoleanțe dragilor și multă putere” sunt doar câteva din mesajele postate.

Tag-uriDavid Mihai BiticăOriginal Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.