Membru CS al CEO, despre RETRAGEREA companiei din acționariatul Clubului PANDURII

0
17

Iulian Popescu, membru în Consiliul de Supraveghere al Complexului Oltenia, spune că propunerea a ajuns și pe masa sa în luna martie. Candidatul Partidului Național la președinția Consiliului Județean Gorj este convins că și acționarul minoritar, Fondul Proprietatea, va fi de acord ca CE Oltenia să iasă din rândul acționarilor Pandurii Lignitul. Iulian Popescu afirmă că, având în vedere situația economică actuală, compania minieră nu mai poate susține financiar activități sportive. În plus, supraveghetorul CEO spune că trebuie eliminat riscul ca Pandurii să solicite, în instanță, bani suplimentari de la compania minieră. „Propunerea este făcută de foarte mult timp. Am avut și eu pe masă propunerea retragerii CEO din asocierea de la Pandurii încă din luna martie. Până acum s-a așteptat soluționarea procesului cu acționarii, o decizie finală în instanță. Ținând cont de situația economică actuală a Complexului Energetic Oltenia, compania nu mai poate susține activități sportive, confruntându-se cu o lipsă de lichidități. Acum, trebuie să ne concentrăm pe restructurarea Complexului Oltenia. Această companie trebuie să devină, în următorii ani, una sustenabilă, care poate sta pe propriile-i picioare. Investițiile vor fi majore, așa cum ați văzut. Este vorba de 3,5 miliarde de euro, în următorii ani, pentru restructurarea companiei. Propunerea retragerii CE Oltenia din acționariatul clubului Pandurii va fi supusă la vot în ședința AGA din luna octombrie. Sunt convins că Fondul Proprietatea va fi de acord, având în vedere că este vorba de un avantaj financiar, de reducere a costurilor. Nimeni nu mai crede că CEO va mai da bani pentru sport. Trebuie eliminat riscul ca Pandurii să solicite, în instanță, bani suplimentari de la CEO ”, a conchis Iulian Popescu.

Tag-urifeaturedOriginal Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.