25.9 C
Târgu Jiu
08 iun. 2026 15:11:50
Acasă Actualitate Medic, mesaj dur: Mai bine respectăm nişte reguli simple decât să ajungem...

Medic, mesaj dur: Mai bine respectăm nişte reguli simple decât să ajungem ambalaţi într-un sac negru

0
22

„Doar câteva zile ne mai despart de sărbătorile de iarnă (…) Este o perioadă grea, şi e greu să ne abţinem de la nişte obiceiuri, vizite, tradiţii… Doar că, gândiţi-vă, mai important este să rămânem sănătoşi, să trecem peste pandemia asta. Sărbători vor mai fi şi ar fi păcat ca la anul, la masa de Crăciun, să fie cu o farfurie mai puţin, doar pentru că <<ne-am săturat>> de restricţii”, a scris medicul, joi seară, pe Facebook.

Medicul afirmă că, dacă acum un an părea că mor doar cei în vârstă, cu alte boli, ”acum e un fel de ruletă rusească, unde oricine este expus la acest risc”.

„Vom trece peste pandemia asta, dar până atunci nu merită să-ţi rişti viaţa pentru nimic în lumea asta, mai bine respectăm nişte reguli simple decât să ajungem cu o sondă în gât sau şi mai tragic <<ambalaţi>> într-un sac negru. Eu vă doresc şi îmi doresc sărbători liniştite, cu multă sănătate”, a mai transmis medicul.

Situaţia epidemiologică este bună în această perioadă în România, majoritatea localităţilor având o incidenţă mică a numărului de cazuri de coronavirus.

Au fost, însă, confirmate deja 11 cazuri de infectare cu varianta OMICRON, extrem de contagioasă, iar autorităţile se aşteaptă la cel de-a cincilea val al pandemiei.Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!