La Târgu Jiu s-a înscris de şapte ori în meciul dintre Pandurii şi UTA, oaspeţii având câştig de cauză în partida din etapa a opta a ligii secunde. Peste 600 de spectatori dar şi o galerie a celor de la UTA au asistat la meciul disputat pe terenul sintetic de la Târgu Jiu.
Pandurii Târgu Jiu a întâlnit în etapa a opta una dintre echipele cu pretenţii de promovare în acest sezon, UTA Arad, meciul fiind unul atractiv pentru spectatori, mai ales cei 50 de membrii ai galeriei celor de la UTA, veniţi de la Arad, pentru că s-a marcat de 7 ori. Patrida s-a încheiat cu scorul de 5-2 în favoarea oaspeţilor, Pandurii înregistrând astfel un nou eşec pe teren propriu. Singurul aspect pozitiv al jocului pentru gorjeni a fost că au marcat de două ori, o performanţă pentru acest sezon în care Pandurii avea doar trei goluri marcate.









