Măsuri speciale în sălile de judecată, în starea de alertă

0
16

Magistrații Tribunalului Gorj au luat măsuri speciale și pe perioada stării de alertă, pentru a preveni infecția cu COVID-19.

„Pentru a se evita aglomerarea sălilor de judecată, completurile de judecată vor dispune măsurile necesare pentru accesul etapizat al părţilor şi avocaţilor, în funcţie de numărul și particularitățile cauzelor din şedinţă, cu respectarea dispoziţiilor legale privind publicitatea. Completurile de judecată vor stabili pentru fiecare cauză o anumită oră de înfățișare (interval orar), părţile urmând să fie citate în acest sens şi informate cu privire la posibilitatea judecării în lipsă, a formulării de concluzii scrise, iar în cazul în care se vor prezenta în instanţă să respecte măsurile de protecţie stabilite prin dispoziţiile legale”, anunță reprezentanții Secției Penale, din cadrul Tribunalului Gorj.

Listele de şedinţă, care cuprind intervalul orar orientativ stabilit pentru cauzele care se vor judeca în ziua respectivă, vor fi afişate pe pagina de internet a instanţei, cu cel puţin 3-5 zile înainte de data stabilită pentru şedinţă, precum şi la avizierele din instanţă. Pot interveni însă modificări în planificarea şedinţelor.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.